Sursa ta zilnica de buna dispozitie


Viaţa este ca o paletă a unui pictor, cu culori diferite, dar toate frumoase. Este ca un tablou, unic pentru fiecare om în parte, pe care il pictăm dealungul vieţii cu culori diferite de pe paleta multicoloră. Uneori este un tablou mare, complex, alteori neterminat. Culorile uneori se termină mai repede decăt ne aştemptăm.

Cănd ne naştem nu ştim nimic despre lumea aceasta, despre ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem dependenţi de cei din jur pentru a reuşi să supravieţuim. Iar cu ajutorul celor din jur, treptat reuşim să vorbim, să mergem, să gândim. Creştem, ne dezvoltăm, haosul din jur începem să întelegem mai bine, nu mai pare lumea atăt de mare. Treptat se micşorează. Cunoaştem lucruri, persoane şi locuri noi.
Exact aşa este şi cu un tablou. La început e foaie alba, apoi pictorul treptat începe să adauge căte umpic din culori. Să creeze o idee pe care urmează să o dezvolte. Creează o bază a tabloului.
Pe parcursul vieţii fiecare face greşeli; lafel pictorul. Iar apoi încearcă să-şi îndrepte greşeala. Uneori reuşeşte fâră nici o problemă, alteori rămăne o pată. Un semn pentru totdeauna.
Tabloul vieţii devine tot mai frumos, pictat cu culori calde, plăcute, frumoase, dar şi cu cele reci, întunecate. Poate de aceea e aşa frumos.
Dar nu avem decăt o foaie, doar nişte culori, nu putem adăuga altele. Tabloul se apropie de sfârşit. Toate culorile, toate ideile, toată hârtia pictorul şi-a consumat-o. Acum urmează doar să aştepte aprecierile sau criticile celor din jur.
Insă şi viaţa se apropie de sfârşit, încet ne stingem, iar după noi rămăn doar faptele noastre din trecut, lafel ca şi după pictor, după care rămăne opera de artă.

Comments on: "Viaţa, un tablou unic" (1)

  1. z1sLxc gfozmzbmuhvj, [url=http://tvfgfsatgdhh.com/]tvfgfsatgdhh[/url], [link=http://pqprrrimokml.com/]pqprrrimokml[/link], http://ykymzpyvdjlm.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: