Sub albastrul cerului senin,
O fetiţă luna privea
Într-o rochie albă de in,
Prinţesa lumii părea.
În păru-i negru, misterios
O floare chipu-i însenina,
Iar văntul cald şi mătăsos,
Corpu-i dulce învăluia.
Dorinţa puerilă a nesfârşitului
Cu ochii albaştrii cerul urmărea,
Cum deasupra trupului
Ploaia de stele începea.
Rime scrise pe furiş,
rime pline de ascunziş,
rime scrise din impuls
sunt cel mai frumos răspuns.
Nimeni nu le înţelege,
adevăratul sens ascuns,
şi doar sufletul tău plânge
găndindu-se la apus.
Apusul iubirii apare,
cănd dorinţele pier,
toată magia dispare
chiar şi soarele pe cer.
Rima rămâne,
la întrebări răspuns,
iubirea-n ea s-ascunde
sub secretul nepătruns.
Timpul repede zboară,
se schimba sentimente,
doar hârtia cu rime îngălbenite
va rămăne neatinsă.
Cafeaua de dimineata 