România trup şi suflet
Ca falnic zid, ca insulă latină,
Ca peşte uriaş în marea slavă,
Cu pui golaş ce-n spate i s-anină,
Ea, mama cloşcă-i aspră şi firavă.
Pe astă mamă parcă-ţi vrei a spune,
Îţi stă pe limbă, ea ţi-a dat şi graiul,
Ea-i România, tânăra minune,
Nemuritaoarea, pas la pas cu traiul.
Cu nasu-i sus, prea mândră se arată,
C-aşa-i Banatul fruncea, doar se ştie,
Cu gura la cazane-nvolburată,
Îi cânt-olteanu-n barbă cu tărie…
În Marea Neagră coada-i făr’ de-astâmpăr
Pământuri noi tot scoate la iveală,
Căci seva Europei ca-ntr-un cufăr
Se-adună-ncet în delta fluvială.
De Prut, Carpaţi si Dunăre-nchistată,
Micuţă ea s-a-nfiripat pe soclu
Ni l-am ales pe Cuza drept şi iată,
C-am eludat pedanţii cu monoclu!
Că-i cap şi-i mare, că-i pornit din mare,
Nu-mi dă s-o văd, prea straniu se prezintă!
Că-i trup şi suflet dau, chiar dau crezare,
La tot românul! Cum dar să mă mintă?
Întâi chematul i-a-nsuflat credinţă,
E credincioasă mândra, şi bogată,
Grânarul Europei cu catrinţă
Nici chiar c-a fost, dar fu, tot fu prădată.
În Bucovina sufletul îi cântă,
Acolo sus, la mănăstiri s-adapă,
Ieşind apoi la poarta cea de-ncântă,
Din Maramureş drumul ca să-nceapă.
Cu ochiu-i cald Crişana ce i-l poartă,
Şi gene lungi la moţi în batatura,
Cu drag privirea-i către vest ş-o-ndreaptă,
I-al ei destin, i-a doua ei natură.
Cea inima ce-i bate cu tărie,
Di-n piept de munţi răsună si ne cheamă
La Alba să-i aducem bucurie,
Ardealul, scumpu-i fiu al ţării mamă.
Iar pohta ce-a pohtit odinioară
Mihai Viteazul, astăzi e-mplinită,
Cu toate că rotunda domnişoară,
E azi pe veci mai zveltă, mai slăbită.
S-a depărtat pe veci Cadrilaterul;
Bugeacul, Herţa i-s cumva străine,
De-aşa au vrut-o alţii, poate cerul,
Ea s-a-mpăcat, aşa-i, mocneşte-n sine.
Ni-i peşte, mamă cloşcă România,
Au alte neamuri cizmă cumsecade,
Au hexagon şi au şi ei mania
De-a sta cu nasu-n vânt! Ce-om fi? Pleiade…
Autor: Cu-hazul-la-necaz-acasa
https://cafeadedimineata.files.wordpress.com/2011/12/nicolae-furdui-iancu-hai-sa-ntindem-hora-mare.pdf
Cafeaua de dimineata 