Sursa ta zilnica de buna dispozitie

Archive for the ‘România în imagini’ Category

Un calduros „La multi ani” tuturor romanilor


steag romania

România trup şi suflet

Ca falnic zid, ca insulă latină,
Ca peşte uriaş în marea slavă,
Cu pui golaş ce-n spate i s-anină,
Ea, mama cloşcă-i aspră şi firavă.

Pe astă mamă parcă-ţi vrei a spune,
Îţi stă pe limbă, ea ţi-a dat şi graiul,
Ea-i România, tânăra minune,
Nemuritaoarea, pas la pas cu traiul.

Cu nasu-i sus, prea mândră se arată,
C-aşa-i Banatul fruncea, doar se ştie,
Cu gura la cazane-nvolburată,
Îi cânt-olteanu-n barbă cu tărie…

În Marea Neagră coada-i făr’ de-astâmpăr
Pământuri noi tot scoate la iveală,
Căci seva Europei ca-ntr-un cufăr
Se-adună-ncet în delta fluvială.

De Prut, Carpaţi si Dunăre-nchistată,
Micuţă ea s-a-nfiripat pe soclu
Ni l-am ales pe Cuza drept şi iată,
C-am eludat pedanţii cu monoclu!

Că-i cap şi-i mare, că-i pornit din mare,
Nu-mi dă s-o văd, prea straniu se prezintă!
Că-i trup şi suflet dau, chiar dau crezare,
La tot românul! Cum dar să mă mintă?

Întâi chematul i-a-nsuflat credinţă,
E credincioasă mândra, şi bogată,
Grânarul Europei cu catrinţă
Nici chiar c-a fost, dar fu, tot fu prădată.

În Bucovina sufletul îi cântă,
Acolo sus, la mănăstiri s-adapă,
Ieşind apoi la poarta cea de-ncântă,
Din Maramureş drumul ca să-nceapă.

Cu ochiu-i cald Crişana ce i-l poartă,
Şi gene lungi la moţi în batatura,
Cu drag privirea-i către vest ş-o-ndreaptă,
I-al ei destin, i-a doua ei natură.

Cea inima ce-i bate cu tărie,
Di-n piept de munţi răsună si ne cheamă
La Alba să-i aducem bucurie,
Ardealul, scumpu-i fiu al ţării mamă.

Iar pohta ce-a pohtit odinioară
Mihai Viteazul, astăzi e-mplinită,
Cu toate că rotunda domnişoară,
E azi pe veci mai zveltă, mai slăbită.

S-a depărtat pe veci Cadrilaterul;
Bugeacul, Herţa i-s cumva străine,
De-aşa au vrut-o alţii, poate cerul,
Ea s-a-mpăcat, aşa-i, mocneşte-n sine.

Ni-i peşte, mamă cloşcă România,
Au alte neamuri cizmă cumsecade,
Au hexagon şi au şi ei mania
De-a sta cu nasu-n vânt! Ce-om fi? Pleiade…

Autor: Cu-hazul-la-necaz-acasa

https://cafeadedimineata.wordpress.com/wp-content/uploads/2011/12/nicolae-furdui-iancu-hai-sa-ntindem-hora-mare.pdf

La mulţi ani, România!


romania-inima-steag-heart-srdce-rumunsko-ro-roumania
În primul rănd vă urez un călduros La mulţi ani, dragi Români!
Să vă bucuraţi măcar voi de această frumoasă zi de sarbătoare. Vă doresc un sfărşit de zi călduros alături de cei dragi, liniştit şi bucuros. La mulţi ani!!!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

romania

Hei, wake up!


 

Buna scumpii mei.
Va scriu din nou cu mare drag, insa de data aceasta cu un apel, cu o rugaminte : ROMANIA, TREZESTE-TE!
Da, intradevar, dormim cu ochi deschisi si credem tot ce mi se pune, toate aburelile posibile si chiar imposibile.
Nu am sa ma apuc de politica, pentru ca nu este nici o placere penru mine. Ca de fiecare data, am s spun lucrurilor pe nume, lucruri care ma deranjeaza. Si astea sunt legate momentan de politica, de tara mea natala. E tara noastra, dar o daruim unor oameni, care nu o merita.

Am sa incep cu un mic video :

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

 

Acum, dupa primul tur, Crin Antonescu trece de partea lui Mircea Geoana, PSD.

 

Vi se pare ceva normal?

 

 

România în imagini


 

 

 

Buna dragi prieteni.
Dupa o mica pauza, cu ocazia inceperii scolii, am revenit cu inca un articol despre Romania in imagini. Pentru azi am pregatit niste imagini cu un oras vechi, mic, dar foarte frumos : Sighisoara. Este un oras minunat :

Sighişoara (în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum) este un oraş situat în judeţul Mureş, Transilvania, România. Municipiul are o populaţie de 32.304 locuitori (2002).

oras

Photographer: LindeMona

Perigrinul transilvan in peripluul prin aceste mirifice meleaguri, ajuns in inima tarii, ajuns in `Perla Transilvaniei`, are de ales dintr-o multitudine de obiective turistice pe cele mai reprezentative.

Turnul cu Ceas a fost initial un turn de poarta cu maximum doua niveluri. In forma actuala masora 64 m inaltime si este o prisma dreptunghiulara cu ziduri masive,cu patru niveluri,un balcon si un acoperis in stil baroc realizat in 1677 de trei mesteri straini.Cele patru turnulete de la baza acoperisului semnifica autonomia judiciara a orasului.
Pana in 1556, la primul etaj a fost sediul primariei orasului. In anul 1894 Turnul cu Ceas a fost supus unei restaurari generale,s-au asezat tigle smaltuite pe acoperis,iar pe fata dinspre orasul de jos s-au pictat cele doua embleme si insciptia care aminteste momentele cele mai importante ale monumentului. Din 1898 turnul a fost transformat in muzeu.

sighisoara

Photographer: LindeMona

Pe ambele fatade ale turnului exista cate un cadran urias de ceasornic si nisele cu figurine. Nisa de pe fatada dinspre cetate contine urmatoarele figurine:jos in stanga Pacea cu trompeta si ramura de maslin;in dreapta tobosarul care bate sferturile si orele intr-o `toba` de bronz; la mijloc cele doua statui feminine mari,cu rochii albastre,reprezentand Dreptatea si Justitia;la acelasi nivel mai sunt doua figurine mici care reprezentau Ziua si Noaptea, marcand de fapt ziua de lucru a meseriasilor din cetate.
In nisa de pe fatada dinspre Orasul de Jos avem urmatoarele: jos in dreapta Calaul; in stanga cel de-al doilea tobosar care marcheaza scurgerea timpului.Deasupra lor se afla o instalatie rotativa pe care sunt fixate cele sapte figurine de stejar pictat reprezentand cele sapte zile ale saptamanii,cu vestimentatia si atributele unor divinitati din Panteonul greco-roman si german,purtand pe cap simboluri din alchimia medievala. Prima atestare documentara a ceasului si a figurinelor dateaza din 1648. Astazi vechile mecanisme nu mai exista, actualul mecanism fiind cumparat din Elvetia in 1906 pentru suma de 4000 de coroane.

romania-in-imagini

Photographer: LindeMona

Turnul cu Ceas a fost construit ca turn al intrarii principale. Aceasta era deosebit de bine fortificata, fiind aparata de trei porti. Prima poarta se afla sub bolta de trecere de sub cladirea de azi a Casei de Cultura “Ciprian Porumbescu”. Curtea de acces care duce spre a doua poarta, te copleseste prin maiestuozitatea turnului si forma masiva a barbacanei. A doua poarta se inchidea cu usi masive de stejar, intarite cu drugi de fier, iar a treia poarta era incastrata in zidul turnului si se ridica pe scripeti ca o ghilotina. Aceasta s-a pastrat pana in anul 1867.
A doua intrare se afla in paza Turnului Croitorilor, in latura opusa a cetatii.Aceasta este singura cale de acces a masinilor in cetate, fiind formata din doua bolte care contineau doua porti metalice,de asemenea ridicate cu ajutorul scripetilor.

turn-cu-ceas]

Photographer: LindeMona

oras

Photographer: LindeMona

vedere-de-sus

Photographer: LindeMona

biserica

Photographer: LindeMona

SURSA informatii : Sighisoara Online

SURSA fotografii: deviantaArt

România în imagini (7)


https://cafeadedimineata.wordpress.com/wp-content/uploads/2009/09/hgc.pdf

Bună dragii mei. Ce mai facei? Am cam lipsit din blogosferă şi-mi cer scuze.
Am revenit cu un nou articol din România în imagini. Azi am să continui articolul precedent, prezentându-vă acelaşi oraş minunat, Sibiu, însă o altă atracţie turistică : grădina zoologică.
N-am să vă ţin mult de „vorbă” şi am să trec la fapte. Pozele vorbesc de la sine :

Gradina Zoologică din Sibiu a fost înfiinţată în anul 1929 şi este cea mai veche din ţară.

gradina-zoologica-Sibiu-Romania-in-imagini-animale-wild-animal-lama-llama-zoo-apa-lac-fantana-fountain

Photographer: LindeMona

Gradina Zoologica Sibiu are o suprafata de 4,8 ha, alte 10,3 ha fiind atribuite din Padurea Dumbrava.

gradina-zoologica-zoo-Sibiu-Romania-in-imagini-cafea-de-dimineata-wild-animal-pom-tree-600-ani

Photographer: LindeMona

Gradina adaposteste 135 de animale si pasari din 35 de specii: maimute, ursi, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguar, pume, mistreti, lame, cerbi carpatini, cerbi lopatari, caprioare, bivoli albi, ponei, piton reticulat, crocodil, fazani, papagali, pauni, porumbei.

gradina-zoologica-zoo-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-animal-wild-puma

Photographer: LindeMona

gradina-zoologica-zoo-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-mainuta-monkey

Photographer: LindeMona

gradina-zoologica-zoo-Sibi-Romania-in-imagini-wild-animal-urs-jucaus-joaca-apa-baie-distractie

Photographer: LindeMona

gradina-zoologica-zoo-Sibi-Romania-in-imagini-poze-baie-apa-urs-bear-joaca

Photographer: LindeMona

gradina-zoologica-zoo-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-leu-lion-tigru-animal-wild-salbatic-i-want-o-sleep-vreau-sa-dorm-somn

Photographer: LindeMona

gradina-zoologica-zoo-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-wild-animal-lama-llama

Photographer: LindeMona

ADRESA

Calea Dumbravii nr. 142, Sibiu, Romania

Tel. 004-0269-240476,

Fax. 004-0269-240476,

e-mail: primarie@sibiu.ro

Sursă informaţii: Zooland

Romania in imagini (6)


Buna dragi prieteni.

Inca de la aflarea frumoasei vesti, ca voi merge in excursie,  v-am promis ca voi adauga pozele. Am sa ma tin de cuvant si de data aceasta siva prezint cateva poze. Fiind prea multe (in total in jur de 1000) va trebui sa va prezint cele mai dragi mie si in mai multe aricole. Asa ca astazi am sa incep cu Muzeul civilizatiei populare raditionale „Astra” din Sibiu.

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-peisaj-frumos-harta-Romania-in-imagini

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România şi din sud-estul Europei. Acesta este situat in Pădurea Dumbrava, la 4 km de oraşul Sibiu. Spaţiul impresionant din Dumbrava prezintă, în zone armonios marcate ca spaţiu si tematică, lumea minunată a satului românesc.

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-banca-peisaj-frumos-singur-only-one-Romania-in-imagini

Muzeul în aer liber a fost infiinţat în anul 1963, de către o echipă condusă de Cornel Irimie, sub denumirea de Muzeul Tehnicii Populare. Abia, din anul 1990 muzeul se va numi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale.

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-rata-ratusca-singura-only-one-single-lonely-graba-apa-lac-peisaj-poza-Romania-in-imagini

Suprafaţa alocată Muzeului ASTRA din Sibiu, muzeu al civilizaţiei populare tradiţionale este de 96 de hectare, mult mai mare decât a Muzeului Satului din Bucureşti.

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-peisaj-frumos-lac-apa-padure-loc-de-recreere

Strabătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri, spaţiul muzeului este un loc placut pentru a petrece timpul la sfarşit de saptamână, daca nu in fiecare zi. Ilustrând monumente originale reprezentative pentru sistemul de valori al satului românesc muzeul din Pădurea Dumbrava reuşeşte să aducă in faţa turiştilor patrimoniul etnogtafic si monumental, ca parţi vi ale civilizaţiei populare.

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-peisaj-pom-padure

Organizarea muzeului în aer liber este făcută în funcţie de tematică, astlel sunt descrise cinci mari sectoare. Alături de gospodarii muzeul ne prezintă ateliere pentru prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei sau prelucrarea metalelor, dar şi ateliere pentru realizarea de imbracaminte şi obiecte de uz gospodaresc, ateliere pentru prelucrarea pieilor şi a blanurilor etc. Deasemenea sunt prezentate toate domeniile precum: agricultura, creşterea animalelor, apicultura, pescuitul şi vanatul prin gospodarii specifice precum stâne, crame, cherhanale etc.

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-in-imagini-prispa-casei-vechi-old-home-peisaj-poze

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-case-vechi-old-home-nice-peisaj-verde-green

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-peisaj-casa-veche-old-home

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-peisaj

Muzeul-civilizatiei-populare-traditionale-Astra-Sibiu-Romania-in-imagini-poze-peisaj-casa-veche

Informatiile : http://www.sibiul.ro/

Sper ca v-au placut pozele din muzeu. Sunt putine poze, muzeul este foarte mare. Merita vazut 😉

Noi ne revedem cu continuare intr-un alt aricol. Pana atunci v-am pupacit si aveti grija de voi 😉